Am promis că scriu un articol despre prima mea carte și despre cum m-am simțit în ziua lansării. Uite că a venit momentul, n-am avut timp nici să respir de atunci fiind plecată în UK imediat după lansare.

Recenzie la propria carte…greu! Mai degrabă o să vă spun ce conține și cum a fost primită de către copii, cei mai sinceri critici ai mei.

Cartea conține 11 poezii, redactate întru-un stil sincer și deschis, cu expresii ușor de înțeles de către cei mici, formatul cărții este A4, iar paginile au o calitate deosebită! Pe această cale îi mulțumesc domnului Eugen de la Inter Ranio Group, care a făcut tot posibilul să dea o formă finală minunată cărții.

Am pornit de la cele mai comune ”probleme” care apar la copiii mici, vorbind despre ele în versuri și explicând mititeilor pe cât posibil importanța anumitor comportamente dezirabile: renunțarea la suzetă, importanța spălatului pe mâini, efectele excesului de dulciuri, importanța folosirii oliței, importanța dormitului devreme etc.

Titlul cărții reprezintă o afirmație : ”Copile, tu ești cuminte.” și am pornit din acest punct tocmai pentru a atrage atenția asupra faptului că nu exsită copii răi, ei se nasc buni, puri și cuminți – totul depinde de modul în care gestionăm noi situațiile pe viitor. Știu că trăim într-o lume în care totul se desfășoară pe repede înainte, că suntem stresați, obosiți și copleșiți de problemele zilnice și cerințele din ce în ce mai mari ale societății, iar aceasta cred că este și cauza pentru care facem greșeli în educația celor mici.

Ne lăsăm influențați adeseori de ce spun cei din jur, facem comparații nesănătoase, ne pierdem răbdarea și instinctiv repetăm ceea ce am trăit în propria copilărie. A fost bine și frumos atunci, pe de o parte…însă părinții noștri nu aveau acces la atâtea informații și nici nu puneau accent deosebit pe dezvoltarea noastră emoțională. Așa au fost vremurile – nu îi condamnăm!

Nu vreau să vă țin mai multe prelegeri, sunt sigură că știți aceste lucruri majoritatea dintre voi. Vreau să vă reamintesc însă cum se rezolvă totul: cu mai multă răbdare și cât mai multă iubire!

Încrederea și comunicarea într-o familie sunt esențiale – indiferent ce s-ar întâmpla, copilul trebuie să știe că se poate baza pe tine (nu la modul de a rezolva în locul lui problemele), că ești acolo să îl asculți, să îl înțelegi și să îl sfătuiești. Dacă tu îi dai un bobârnac și îi spui să te lase cu nimicuri de genul acesta, în adolescență și la maturitate te vei mira că îți ascunde ce face, unde merge și tot ce ai mai vrea tu să știi. Dacă te pui în locul lui, vei descoperi că ceva nesemnificativ văzut cu ochii și experiența ta de adult, pentru el este foarte important!

Știu că ai vrea să mai stea într-un loc, dar ideea de a-l înfricoșa cu Babaul, lupul și alte grozăvii este foarte păguboasă! De ce? Se va potoli fix 5 minute și apoi te întrebi oare de ce a făcut pipi în pat sau s-a trezit din somn țipând, ori de ce are brusc dureri de burtică…

Dacă  îi spui ”ești rău”, ”obraznic” și alte astfel de etichete, nu faci altceva decât să îl îndemni să se comporte ca atare. Nici măcar ”ești timid” nu aș spune dacă cel mic tremură tot și se bâlbâie la serbare. Discutăm despre asta, aflăm ce temeri are (râd colegii, sau te miri – a zis educatoarea că nu îl mai iubește dacă nu învață toată poezia). Totul e să privim în spatele comportamentului și să îi găsim cauza pentru a avea succes și a înclina balanța în zona favorabilă.

Bun! Acum să vă povestesc cum m-am simțit în fața atâtor oameni care au venit să mă vadă… În ciuda a tot ce am lucrat cu mine și la ședințe pentru a tăia din teama de a vorbi în public, am avut niște emoții…însă dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș schimba nimic: a fost perfect! Știrbeam din autenticitata momentului fără emoții și glas tremurat. Când au început copiii să aplaude și să îmi ceară să le mai citesc, abia atunci mi-am revenit complet și nu aș mai fi plecat din mijlocul lor. Feedback-ul primit de la ei a fost extraordinar! Mi-au mai scris după eveniment părinții și mi-au spus că celor mici le-a plăcut foarte mult, iar asta mi-a dat aripi!

Un aport considerabil în reușita mea, l-a avut Anamaria Leah – ilustratoarea cărții, căreia îi mulțumesc din suflet pentru energia, efortul și dragostea depuse în realizarea desenelor din carte!

Sunteți foarte mulți cei care m-ați sprijinit și încurajat și vă mulțumesc din nou! Mi-am primit din plin porția de apreciere și iubire ce îmi vor da în continuare aripi în această aventură minunată!

Cu gândul, sunt deja la cartea numărul patru! Textul la cea de-a doua este gata de mult timp, aștept doar să se mai aranjeze unele lucruri pentru a o putea publica.

Îmbrățișări și mulțumiri tuturor!

Ioana

Perioada sărbătorilor de iarnă ne face sufletele să vibreze tuturor: și celor mari și celor mici. Atâta lumină, culoare, căldură și cadouri, mese îmbelșugate, familia alături…Ce poate fi mai frumos?

Eu am ales să le ofer un strop de magie copiilor mei și să îi las să creadă în Moș Crăciun: bătrânelul bun, care știe tot ce faci și care te răsplătește însutit pentru faptele bune. Nu îi necăjesc nici atunci când fac năzbâtii și mă feresc de celebra amenințare ”Nu vine Moș Crăciun dacă nu ești cuminte!” A fost suficient să fac o singură dată greșeala asta și să vă râuri de lacrimi din ochii lor. Le-am spus că au suficient timp să demonstreze moșului că ei sunt buni și că el mai închide ochii la năzbâtii dacă își îndreaptă comportamentul.

Când îi văd cu câtă nerăbdare îl așteaptă și câtă bucurie se citește în ochii lor, cum stau în ajunul Crăciunului pândind pe geam doar doar or vedea sania moșului…caut să fac totul cât mai minunat pentru ei. Vremurile acestea nu se mai întorc, iar eu mă bucur alături de ei și îmi retrăiesc copilăria!

Anul acesta, le-am pregătit ceva cu totul și cu totul deosebit: câte o scrisoare de la Moș Crăciun – special pentru ei: cu ștampilă de la Polul Nord adresată fiecăruia, chiar și cu sigiliul special al moșului!

Fiecare are și câteva joculețe și un plic cu zăpadă magică de la Polul Nord, Ecaterina a primit și o felicitare pentru ziua de naștere care va fi în ianuarie. Ei, moșule –  cred că îți dau de lucru și în martie! M-am gândit târziu că s-ar putea lăsa cu lacrimi…

M-am distrat copios cu Moș Elena completând formularele cu toate dorințele și detaliile importante pentru fiecare și apoi am început să dau din colț în colț fiindcă nu mai găseam animalele acelea pe care Cătălin le-a cerut moșului încă din vară!

Totul merge foarte repede: alegi un model de scrisoare (eu am ales la fel, să nu isc vreo ceartă), alegi ce vrei să mai conțină pachetul și gata – le ai în câteva zile! Eu zic să vă grăbiți și să prindeți și oferta: aveți 15% reducere la comandarea lor până pe 10 octombrie!

Iar de seriozitatea și implicarea moșului ce să vă spun? E atât de atent la detalii încât până și pe tine te poate păcăli că există! Am de gând să le pun în poștă și să verific corespondența de față cu ei. Să vedeți voi bucurie! Promit să revin cu reacția lor.

Pe moș îl găsiți pe pagina lui oficială, Scrisoarea lui Moș Crăciun.

Să fie magie!

Odată ce am scăpat de scutece și lacrimi iar cei mici au mai crescut, mi-am reluat o parte dintre activitățile și obiceiurile pe care le aveam pe vremea când nu știam ce să fac cu atâta timp liber! Mă ocup de mine, citesc, ies la evenimente și inevitabil viața îmi scoate în cale numai oameni frumoși!

Că tot veni vorba de școală – mai avem un an și începe distracția și la noi! Mă gândesc din ce în ce mai serios înspre ce orizonturi să le îndrept pașii, ce oameni aleg pentru a se ocupa de educația lor școlară și nu numai.

Importanța învățătorului ca prim model în viață, este covârșitoare pentru parcursul micului școlar și a viitorului adult. Tare mult mi-ar plăcea ca cel/cea în mâinile cui încredințez sufletul copilului pentru 4-8 ore, să se ocupe și de latura lui emoțională, sau măcar să țină cont de ea!

Pe doamna Dana Schneider am cunoscut-o zilele trecute și povestind așa cum îmi place mie să povestesc cu cei care îmi vizitează standul, am aflat că este exact ceea ce caut: mă poate ajuta să trec peste anumite bariere emoționale și să duc la un alt nivel viața și cariera mea.

Bineînțeles că am devenit și mai curioasă când am aflat că a trăit 30 de ani în Germania și că în prezent se ocupă de activitatea celui mai nou și promițător afterschool din oraș!

Dana Schneider a lucrat ca director de instituție și manager social, din 2010, la un concern multinațional, iar din anul 2012 a făcut lifecoaching și learncoaching cu tineri și adolescenți. Aveți ce învăța de la un asemenea om, garantez!

Am întrebat mai multe despre afterschool și eram sigură că oferă și cursuri de limbă germană! Nu m-am înșelat, chiar cursuri cu vorbitor nativ, așa că dacă vă doriți ca cei mici să învețe limba germană – știți pe cine să căutați!

Sunt disponibile și cursuri de limba engleză pentru doritori, cursuri care pun accentul pe comunicarea spontană și îmbinarea cunoștințelor teoretice cu situații reale de viață. Așadar, copiii sunt încurajați să comunice între ei, sub îndrumarea unui profesor de limba engleză.

Valorile după care se ghidează în activitățile lor te conving că Snurti nu este doar un loc în care îți lași copiii până te întorci de la serviciu, ci este locul perfect în care cunoștințele primite la școală se consolidează și se îmbină cu dezvoltarea optimă a personalității fiecărui copil, urmărind formarea de abilități și competențe care ar fi incomplete fără accentul pus pe dezvoltarea inteligenței emoționale!

Eu am fost un copil timid – slăbeam câteva kilograme de groaza examenelor importante sau a celor în care eram față în față cu ”inamicul”! În zadar eram foarte bine pregătită – se întâmpla să uit mare parte din ce învățasem în cazul examenelor orale. La Snurti, copiii vor avea parte de consiliere pentru a deprinde tehnici de învățare eficientă, a-și diminua teama de examene și de a vorbi în public! Din punctul meu de vedere sună excelent!

Era digitală în care trăim, poate fi mai ușor digerabilă pentru părinți și chiar productivă dacă cel mic își canalizează atenția înspre partea pozitivă și învață la Snurti grafică digitală, programare, PC tuning, editare video, robotică ori Youtube master.

Întregul program, lista de activități și cursuri, le puteți găsi pe site-ul lor www.snurti.ro

Consider că cei de la Snurti au tot ce le trebuie pentru a contribui la definirea personalității copiilor noștri și la acumularea cunoștințelor esențiale pentru a face față noilor tendințe din societatea modernă, dar și pentru a-și nuanța valori autentice precum disciplina, respectul și responsabilitatea.

Reprezentanții Usborne, vă prezintă doar partea ”roz” a acestei activități – nimic greșit până aici, dar dacă analizăm mai profund, lăsând superficialitatea comerciantului, găsim un roz paradisiac la baza acestei afaceri.

Să vă povestesc puțin despre ea:

Usborne Books at Home, este divizia britanică a marelui brand internațional Usborne și promovează prin reprezentanții săi cărți în limba engleză pentru copiii de la 0 luni la 18 ani. În prezent, regăsești în portofoliul lor aproape 3000 de titluri diferite, care se diferențiază de restul cărților existente pe piață prin calitatea  informațiilor prezentate și mai ales a modului în care acestea sunt expuse pentru învățare – adaptate fiecărei vârste.

Un bebeluș va dori să le guste, să le pipăie, să interacționeze cu ele și acestea să-i ”răspundă”. Da! Cărțile cu inserții senzoriale îl vor ajuta să își dezvolte motricitatea fină, cărțile cu sunete îl vor amuza și antrena să imite și ei animale sau cântecele, iar asta conduce la un start precoce în vorbire!

Un toddler se va plictisi dacă îi pui în față o carte clasică, dar dacă îi prezinți o carte cu clapete care se ridică, l-ai cucerit! Și abțibildurile îi ajută mult să învețe și să își dezvolte motricitatea fină apucând cu degețelele să lipească și să dezlipească, iar editura Usborne are peste 100 de modele diferite din care pot învăța o mulțime de lucruri noi dacă ești și tu parte din ”joaca” lui, altfel vor sfârși lipite pe perete…

Nu vreau să intru foarte mult în detalii în ceea ce privește cărțile, sunt convinsă că majoritatea le cunoașteți și le folosiți cu plăcere!

Ceea ce vă îndemn eu să faceți, este să le oferiți cărți de la cea mai fragedă vârstă dacă vă doriți să le iubească apoi, altfel, atunci când încep școala vă veți întreba unde ați greșit și de ce copilul vostru are dificultăți de învățare.

Mă doare sufletul când merg la evenimente și vine copilul încântat la standul meu, iar părintele îi/îmi spune că e prea mic pentru cărți! Va veni timpul când îl va implora pe copil să citească, să scrie și acesta nu își va mai dori. Am avut câteva cazuri și disperarea din ochii părinților treziți la realitate m-a frapat!

Altă expresie de care mă lovesc frecvent este ”sunt în engleză”. Ok, dacă tu nu știi, dă-i lui șansa asta! Sau cumpără-i în română, dar cumpără-i cărți – nu toată colecția de cine știe ce ponei, păpuși și mașinuțe… au și ele rostul lor, dar până la un punct!

Un copil mic învață mult mai repede și mai bine o limbă străină decât unul mare! Asta nu înseamnă că îi obligăm sau stresăm, ci le expunem treptat cuvinte, expresii și învățăm în joacă pentru a le crea acele conexiuni neuronale de care au nevoie pentru a învăța cu ușurință mai târziu.

O altă expresie/dezavantaj din punctul de vedere al părinților: ”sunt prea scumpe”! Calitatea costă – ce plătești, aia primești! Dacă le iubești și ți le dorești, te poți înscrie pentru a beneficia de o mulțime de cadouri în cărți și reduceri! Nu știu dacă voi cunoașteți povestea mea și cum am început, vă povestesc pe scurt cum am ajuns de la -1 unde sunt azi.

Am iubit întotdeauna cărțile și am crescut înconjurată de ele mulțumită părinților mei – cadre didactice de o viață. Când am văzut prima carte Usborne pe un grup, îmi venea să plâng! Cum să dau eu 50 de lei pe o carte? Numai la atlasul acela îmi stătea gândul și mă frământam cum să fac rost de bani să le cumpăr copiilor. Eram în concediu de creștere al copilului cu fata cea mică pe atunci și cu indemnizație minimă. La scurt timp după asta, am descoperit un anunț de recrutare și am aflat că pot să devin reprezentant. Asta e, mi-am zis! Mai aveam o problemă: de unde fac eu rost de bani pentru starter kit? Era vreo 250 lei acum trei ani…Mă uit prin lucrurile mele și găsesc o pereche de cercei din aur pe care nu îi mai purtam. Via amanet! Și uite așa am ajuns eu de la -1 la titulatura de group leader, la independență financiară și în top 10 pe Europa cu echipa,pe vânzări!

A fost muncă, recunosc – dar satisfacțiile pe măsură! Pe lângă cele financiare, am câștigat mult mai mult: oameni și prieteni deosebiți, dezvoltare personală și bineînțeles visul de a avea orice carte îmi doresc pentru copiii mei!

Povestind zilele trecute cu un prieten, îmi spune: ”Ioana, îți dai seama ce ai făcut tu promovând, vânzând cărți și înscriind persoane în toată Europa? Copiii în mâinile cărora au ajuns cărțile au o șansă fantastică de a deveni niște adulți mai empatici, mai relaxați, mai inteligenți și mai buni! Sunt mii de copii care se bucură de aceste beneficii datorită ție și la rândul lor vor oferi copiilor lor când vor fi mari cărți – deci ai contribuit la crearea unei lumi mai bune!”

Wow! Chiar m-am simțit binecuvântată după discuția avută și mă pot uita în oglindă să îmi spun: ”Bravo fată! Good job! Continuă!”

Greu, ușor, cu suișuri ori coborâșuri – consider această activitate una nobilă, potrivită tuturor celor care iubesc cărțile și își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor și ai altora: EDUCAȚIE, DEZVOLTARE, EVOLUȚIE!

Dacă vreți să le cunoașteți, să le aveți și să povestim mai multe, puteți urmări pagina de prezentare dedicată lor aici

M-am gândit să împărtășesc cu voi idei de joacă, creație și învățare a limbii engleze pas cu pas și să vă las spre inspirație fișele folosite în cadrul atelierului de dactilopictură susținut în cadrul Târgului de carte ”Alba Transilvana”.

Am pornit de la câteva ghicitori create special pentru copii (bănuiesc că nu mai este un secret pentru nimeni pasiunea mea pentru scris) și apoi am continuat discuția în limba română, repetând cu copiii cuvintele întâlnite și în limba engleză.

Cel mai mult le-a plăcut tema cu natura și au cerut și câte două fișe cu curcubeul 🙂

Cum a decurs atelierul?

”Dacă tot este ploaie afară, m-am gândit să ne jucăm puțin și să vă adresez o ghicitoare. Ia să vedem cine ghicește:

Un spectacol de culoare,

După ploaie. Cine-i oare?

• Curcubeul! Au răspuns aproape în cor copiii.
• Foarte bine! Cum îi spunem curcubeului în limba engleză?
• Rainbow!
• Bravo! Acum să vedem dacă știți ce culori are curcubeul.
• Roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet.
• Foarte bine copii! În limba engleză știți culorile?
• Da!!! Red, orange, yellow, green, blue, indigo, purple!
• Haideți să le desenăm cu degețelele. Vreți?
• Daaaa!

După ce am terminat de pictat cu degetul, am continuat să îi întreb:

• Cine se bucură de venirea ploii?
• Copacii, florile, păsărelele etc

Le-am repetat denumirile  în limba engleză apoi, pornind la grafica pregătită, am completat desenele cu ajutorul degețelelelor și a creioanelor.

Cărțile folosite în cadrul atelierului aparțin editurii Usborne, editură a cărei reprezentant sunt, unice pe piață și foarte apreciate de către copiii cu vârste cuprinse între 2 și 8-10 ani! Da! Tocmai de aceea nu îmi lipsesc niciodată din stoc, fiindcă atât cei mari, cât și cei mici le adoră! Colecția numără 6 modele, cu aceleași principii de lucru, doar cu tematică diversă.

Eu le-am oferit copiilor mei în jurul vârstei de doi ani în scopul dezvoltării motricității fine (este o plăcere deosebită pentru ei să își înfigă degețelele în burețeii îmbibați cu culoare) și pentru dezvoltarea spiritului artistic. Eu eram cea care termina desenele, adăugând codițe, urechi, piciorușe sau ce mai trebuia după cei ei puneau amprentele. Recunosc că îmi retrăiesc copilăria și mă distrez și eu!

Copiii mai mari își termină singuri desenele și inventează altele noi, odată deschis apetitul pentru creație de cele 64 de pagini pline de idei și inspirație!

De pete nu vă fie teamă – ies ușor din haine, iar culorile sunt non-toxice! Pentru mânuțe, asigurați-vă că aveți la îndemână șervețele umede ori o sursă de apă.

Dacă vă doriți și voi o carte, vă dau cu drag! Mă găsiți pe pagina mea Cărticele cu sclipici pentru copii mari și mici

Pentru punerea în practică a ideilor mele mulțumesc din suflet Hint Point!

Iertarea este poate unul dintre cele mai grele lucruri pe care îl poți oferi și crezi adeseori că cei care ți-au greșit nu sunt demni de ea. Resentimente, mânie, tristețe, revoltă – ies la suprafață ori de câte ori îți amintești de anumite situații sau persoane. Încetează să te mai biciuiești singur și iartă-i! Pe toți! Nu pentru că merită, ci pentru că meriți TU să fii liniștit. Cramponându-te în permanență de trecut și de lucruri negative, nu faci altceva decât să te autopedepsești și să nu îți dai voie să evoluezi și să te bucuri de PREZENT, de acest moment care contează! Scoate din inimă spinii urii și lasă să crească libere florile cele mai frumoase: iubirea, recunoștința și liniștea!

Știi tu oare că amintindu-ți mereu de lucrurile negative atragi și mai multe în viața ta? Suntem ceea ce gândim și ceea ce exprimăm. Dacă îți surprinzi mintea rătăcind prin cotloane întunecate, oprește-te la timp: ai control deplin asupra ei. Acceptă-ți gândurile și nu te critica prea aspru, însă îndepărtează-le încet și înlocuiește-le cu gânduri și afirmații pozitive despre tine, despre lume, despre semeni. Vei vedea că perseverând și controlându-le, înlocuindu-le cu bunătate, soarele va răsări uscând buruienile amărăciunii!

Părinții tăi, profesorii, prietenii, au făcut ceea ce au știut ei mai bine în acele momente și nu poți mereu să arunci vina aspupra lor când ceva nu merge bine în viața ta. Asumă-ți faptul că te poți schimba, asumă-ți faptul că niciodată nu este prea târziu să o faci!

Personal, am realizat ce putere mare are iertarea și cât de mult îmi pot îmbunătății calitatea vieții alegând nu să ascund sub preș durerile și resentimentele, ci să le scot bucățică cu bucățică, să le curăț și să așez în locul lor iubire și lumină!

Sunt lucruri mai mari și lucruri mai mici, însă ori de câte ori îmi amintesc că cineva m-a supărat, m-a jicnit, m-a nedreptățit și constat că mai am resentimente, mă opresc din nimicurile vieții și îi transmit iertarea mea. Dacă au rămas cuvinte nespuse, i le spun. Folosesc o fotografie ori proiecția sa mentală. Odată descărcate, îl iert și îl eliberez, eliberându-mă totodată pe mine! Cele mai serioase au nevoie de timp, dar se curăță și acelea dacă revii asupra lor, important este să fii pregătit pentru a ierta și a-ți face cel mai frumos cadou: libertatea ta!

Supărările și amărăciunea îndelungi le vor resimți și organele tale: inima, fierea și  stomacul în principal. Scoate-le afară, fă-ți un bine! O să fii surprins cum starea ta de sănătate se va îmbunătăți constant.

Este nevoie de timp dacă nu obișnuiai să faci asta, dar vei vedea că pe măsură ce trece timpul și dacă lucrezi zilnic la procesul iertării, viața ta va lua un alt curs, unul pozitiv!

 Învățarea logică și la timpul potrivit a tuturor conceptelor necesare în dezvoltarea copiilor, au fost prioritatea mea. Nu m-am îngrijorat dacă ai mei copii nu au știut să îmi repete papagalicește anumite lucruri  – cel mai important din punctul meu de vedere este înțelegerea acestora.

Număratul fără înțelegerea conceptului de cantitate rămâne doar o exersare a memoriei și a vorbirii, utilă și aceasta pentru cine o consideră astfel.

Pentru a învăța cantitatea, m-am folosit de asocieri între cifră și obiecte desenate în dreptul ei care să îi ajute, verificând apoi prin explicații și întrebări concrete în activitățile zilnice. Am constatat cu plăcere că băiatul pare a avea ceva înclinații spre matematică și înțelege noțiuni de adunare și scădere.

Mai greu ne este cu zilele, lunile și plasarea în timp a evenimentelor, dar facem progrese de când am cumpărat tăblița de activități. Chiar dacă știm să repetăm zilele săptămânii, tot mai avem întrebări de felul: câte zile mai mergem la grădiniță? Cu tăblița în față îi spun: astăzi este miercuri. A câta zi din săptămână este? Dacă sâmbătă și duminică sunt zile libere, câte zile mai sunt până avem liber? Apoi pentru înțelegerea datei, îi invit să mute cursorul în fiecare zi și astfel înțeleg scurgerea timpului.

Dimineața la trezire, Ecaterina dă fuga la geam și îmi spune că este dimineață, iar eu o întreb:

Este soare?

 Nu!

Păi haide să găsim atunci pe tăbliță cum este vremea.

Ce acoperă soarele?

 Norii.

 Și atunci cum este afară?

 Innorat!

Asta înseamnă că nu pot purta rochița cu pisica?(Preferata ei, azi iarnă abia o convingeam că este cu mânecă scurtă, subțire și este obligatoriu să poarte măcar ceva pe sub ea dacă tot o vrea!)

Ca să ținem mai bine minte lunile anului, am găsit câte un sărbătorit în fiecare lună: Ecaterina născută în ianuarie, eu născută în februarie, Cătălin în martie etc.

Asta a declanșat un nou val de nemulțumire și incertitudine! Cum adică Ecaterina este prima? Ea este mai mică! Ok, păi haide să vedem atunci cum stă treaba cu anii!

Răbdare, răbdare… copiii au nevoie de multe joculețe și explicații, noroc cu minunata tăbliță căreia i-am oferit un loc de cinste la noi în cameră și pe care modificăm zilnic data, ziua și vremea. Când ajungem la 31, modificăm și luna!

Lunile anului sunt desenate aici cu culori distincte pentru fiecare anotimp – intuitiv și bine aleasă cromatica! Noi știm că primăvara natura revine la viață, așa că avem desenate cu verde lunile de primăvara. Vara este cald, fierbinte chiar – avem lunile de vară pe fond roșu. Toamna este cam răcoare – avem lunile de toamnă scrise pe fond albastru, iar iarna fiind și mai frig, avem lunile pe fundal albastru închis!

Evident vă puteți aștepta la întrebări de genul acesta: Mamă, dacă este martie deja, de ce nu este iarbă? Sau de ce la bunica la munte este zăpadă și totuși este primăvară?

Vă recomand cu drag tăblița cu activități!  Este din lemn, are un colorit atractiv, are o dimensiune potrivită și pentru noi a fost cea mai bună alegere! Celelalte variante existente pe piață conțin piese mici care se pot rătăci cu ușurință.

Noi am cumpărat-o de la Vraja Jucăriilor la un preț foarte, foarte bun! O puteți și voi achiziționa de aici.

M-am ridicat din pat și bâigui ca o muscă bezmetică prinsă în plasa păianjenului! E genul acela de „aha, acum e acum!” Conștientizările se reped învolburate în mintea mea- unele mă fac praf, altele mă ridică! Conștientizez acum că nu sunt singura care se trezește gândindu-se: oare eu ce fac cu viața mea? Încotro mă îndrept? Și mai conștientizez că un spirit ca al meu nu ar face în veci ceva impus: de ciudă! Individualitatea își arată colții în toată splendoarea și caută neobosită împlinirea și sinele superior. Uneori parcă doarme, am căutat din greu sub pături de praf împlinirea.
Doamne, de ce nu am putut face și eu parte din categoria oamenilor obedienți ușor de pus la colț și în inima cărora nu se nasc întrebări și resentimente? Poate îmi era mai ușor… Sau poate nu! Mai degrabă nu, nu în viața asta!
Câteva lucruri îmi sunt clare: calea spre fericire nu este aceeași pentru toți dar are același ingredient atât de simplu: iubirea! Dacă iubești ceea ce ești, iubești ceea ce faci și ceea ce te înconjoară- omule, ți-ai găsit rostul în viață!
Energia vine din iubire, așa că fă cu iubire și mai adaugă o doză bună de recunoștință peste tot în viața ta!
Nu lucrurile materiale, nu o slujbă „sigură” și un rang înalt îți vor aduce această mulțumire deplină, ci puterea ta de a iubi și a trăi conștient prezentul!
Bun, acum ce facem cu timpul aparent „pierdut” cu studiul în mai multe discipline care teoretic nu au nici o legătură una cu alta? Tragem concluzii, ne desăvârșim și pășim înainte împăcați! Am cunoscut oameni, locuri, am căpătat experiența de a deveni oameni mai buni! Timpul petrecut într-o comunitate nu este niciodată pierdut pe deplin, a făcut parte din firul vieții noastre. Cu el ne-am țesut povestea, el ne-a adus în acest prezent. Ne scuturăm bine de praf și pornim cu zâmbetul pe buze: e viața noastră, nu trăim aici pentru a-i mulțumi pe ceilalți, iar dacă facem această greșeală înainte de a ne mulțumi pe noi – rămânem cu un zâmbet fad și șters, de complezență: așa cum ne vrea societatea!

Când erai copil tu, omul mare care ești părinte acum  – cum ai fost tratat de stomatolog? ”Poftește, haide că nu doare, mami așteaptă afară. Brrrrmmm! Haț! Și am scos dintele buclucaș!”

Acum zâmbești când îți aduci aminte, dar e posibil ca atunci să fi curs lacrimi de crocodil și să te fi speriat foarte tare! Dacă ai fost un copil mai sensibil, uite ce s-ar fi putut întâmpla, cu ce s-a greșit și ce ai putea face tu ca să nu repeți istoria:

Părinții este posibil să îți fi spus că nu doare pentru a te încuraja, dar nici nu ți-au povestit mai multe, iar inimioara ta deja bătea la gândul că ceva se va întâmpla acolo. Medicul ți-a confirmat încă odată că nu doare, dar tu n-ai fost de aceeași părere! Au complotat și te-au mințit! Să mai am încredere în voi – mamă, tată? Și de ce nu ați stat cu mine? Voi știți ce spaimă am tras când s-a apropiat cu chestia aia huruind de urechile mele? Aoleu! N-am avut nici o șansă de scăpare și m-am facut mic în scaun iar nenea ăla mare pe care nu-l văzusem niciodată mi-a provocat o durere îngrozitoare. M-am mai liniștit așteptând-o pe Zâna Măseluța cu un dinte nou…Dar să știți că eu la dentist nu mai merg!

Va mai merge sărăcuțul abia când va fi în ultimul stadiu de durere sau când mai apar alte complicații…și uite așa copilul va avea mereu teamă de cabinetele stomatologice și în plus își va pierde și încrederea în voi: l-ați mințit și nu i-ați fost alături când îi era mai greu!

Dacă dumneavoastră nu v-ați vindecat de spaima aceea și încă vă mai urcă tensiunea când intrați în cabinet, în zadar îi zâmbiți copilului asigurându-l că totul va fi bine, fiindcă el vă simte starea! Lăsați celălalt părinte să îl însoțească dacă știți că nu vă puteți masca emoțiile.  

Intrați cu el în cabinet! Nu există ”părintele nu are voie”, stânga împrejur în cazuri de genul acesta! Copilul vrea să se simtă în siguranță! Sub nici o formă nu se va simți confortabil cu un necunoscut care ”nu știe ce îi va face”. Este în regula chiar să îl țineți în brațe în timpul procedurii sau să îl țineți de mână, orice pentru a-i asigura starea de confort!

Este recomandat să îl luați cu voi la un control stomatologic obișnuit sau dacă aveți o plombă, un detartraj – ceva nu foarte complicat. Astfel, el va vedea că mami/ tati stau pe scaun de bună voie, stomatologul folosește toate acele ustensile zgomotoase, iar la final toată lumea zâmbește – dințișorul este din nou curat și sănătos! Ca medic stomatolog, îi puteți explica la ce folosește fiecare (de exemplu: folosim albinuța să fugă caria de ea, dăm cu apă să spălăm, cu aer să uscăm, tratăm dintele și gata – mami/tati poate zâmbi!).

Copilul trebuie să îl fi văzut pe medicul dentist minim odată înainte de a încerca să îi facă orice tip de tratament, pentru a crea o relație de amiciție.

Bineînțeles contează și atmosfera prietenoasă din cabinet, jucăriile, halatele colorate – dar cel mai mult contează tactul stomatologului și  tău, al părintelui! Chiar dacă îl păcăliți odată, dacă nu sunteți sinceri – veți munci și mai mult pentru a-i recâștiga încrederea data viitoare!

Acasă, puteți răsfoi cărți ilustrate care au această tematică, pentru ca cel mic să înteleagă mai bine care este rostul vizitei și importanța igienei dentare, vă puteți juca de-a stomatologul! Schimbați rolurile și aflați adevăratele temeri ale copilului!

Despre spălat pe dinți, jocuri de rol, joculețe, cărți și alte proceduri, povestim într-un articol viitor!

*sursa foto hapykidsdental.co.uk

Astazi am participat la Simpozionul Național de Martirologie: Elitele intelectuale în fața opresiunii comuniste, organizat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Am ajuns pe final, însă am învățat ceea ce aveam de învățat ajungând aici, lucruri necesare sufletului meu, emoții provenite din cunoștințe oarecum noi și neaprofundate. Aveam cunoștințe vagi despre perioada comunistă de dinainte de 1950, însă nu am spus ”nu” oportunității de a asculta, a cunoaște și a lua contact cu supraviețuitorii ce au fost încarcerați și torturați în perioada aceea ca urmare a refuzului jocurilor murdare are comuniștilor.

L-am cunoscut pe domnul Tache Rodas – supraviețuitor a 17  ani de detenție și chinuri inimaginabile în închisorile din Tărgșor, Canal, Pitești, Văcărești, Jilava, Alba Iulia, Brașov, Ploiești, Aiud și Gherla pentru refuzul de a-și trăda dreapta credință în Dumnezeu și refuzul de a intra în rândul turnătorilor și a deveni la rândul său călău pentru colegii de suferință.

Mai jos o să vă redau pe scurt povestea anilor de detenție, în urma studiului articolelor care s-au scris pe această temă de-a lungul vremii:

Constantin (Tache) Rodas a fost arestat pentru prima oară în 1942 la varsta de 17 ani, pe vremea când era elev. Motivul a fost aparteneța la Frățiile de Cruce (organizații de tineret ale Mișcării Legionare, format din elevi, studenți și tineri care erau educați în spiritul național și ortodox, scopul suprem fiind acela de a crea buni ostași ai României de mâine).

În tot acest timp, încercările de a-l determina să spună lucruri neadevărate despre famila sa, de a-și turna colegii de celulă și de a înceta mărturisirea lui Hristos, au fost zadarnice – iar chinurile la care a fost supus, greu de imaginat și povestit datorită brutalității ieșite din comun. Înfometat, umilit și bătut crunt, s-a opus vehemet respingând ”reeducarea” și întărâtând tiranii și mai mult împotriva lui, Tache Rodas a avut mereu ca sprijin pe Maica Domnului căreia se ruga neîncetat pentru a putea răbda chinurile. Era călcat în picioare, bătut cu funia udă, încât dacă îl priveai – nu semănă a om, era compet desfigurat!

În zilele de sărbătoare importante pentru creștini, erau cu toții obligați să facă blasfemie primind bătăi și mai crunte spre satisfacția asupritorilor.

Experimentul Pitești a fost cea mai groaznică experiență pentru mii de deținuți nevinovați:  scopul lui era ”reeducarea” pentru lepădarea convingerilor politice și religioase și alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Esența metodei era de a transforma victimele în călăi și a-i determina pe aceștia din urmă să obțină informații importante pentru scopul partidului.

Nea Tache Rodas, povestește o minune care i s-a întâmplat în timp ce era la Poarta Albă:

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Așteptam la ieșire din aulă, după încheierea simpozionului și am văzut un om în căruciorul cu rotile. Venea în direcția mea ajutat de susținători. Nu știam cine este și dintr-o dată vederea lui mi-a stârnit atâta bucurie, atâta dragoste: emana atâta energie pozitivă! Timidă, am zâmbit și am așteptat să se apropie spunându-i ”Mă bucur mult să vă cunosc”. Atunci, mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o! Se comporta aidoma unui copil fericit de mulțimea din jurul lui și ne privea cu atâta dragoste și bunăvoință!

Am coborât la parter însă întrebarea nu îmi dădea pace: ”Cine este bunicul ăla atât de frumos? ” Ce secrete ascunde omul acesta bun ca pâinea caldă? Reţineţi, am ajuns pe final şi nu ştiam despre cine este vorba! Am aflat apoi de la o doamnă care participase la simpozion povestea uluitoare de viaţă: 94 de ani, atâtea dureri şi suferinţe! L-am revăzut din nou şi l-am rugat să îmi permită să mă fotografiez alături de dumnealui. Nea Tache nu mai aude bine în urma loviturilor primite, are un aparat auditiv cu ajutorul căruia reuşeşte să audă cu ajutorul unei singure urechi, are coastele fracturate ce nu au mai reuşit să se sudeze, craniul plin cu fisuri – întreg corpul lui poartă amintirea rănilor şi a bătăilor crunte administrate pe toată perioada detenţiei. Însă toate aceste atrocităţi nu i-au alterat bunătatea sufletului, iubirea ce o poartă oamenilor, zâmbetul curat şi ochii strălucitori!

Lecţia de viaţă pe care ţi-o dă nea Tache, este extrem de valoroasă: a iertat tot, el iubeşte pe toată lumea şi se bucură de viaţă şi de pavăza Maicii Domnului mereu, ceea ce sfătuieşte pe tot bunul creştin care îi iese în cale! Un exemplu de om drept, blând şi credincios – să ne trăiţi, nea Tache!