images

Citisem zilele trecute un articol moralizator ale cărui concluzii erau că oricum ai gândi și l-ai ghida pe copil pentru a-și alege meseria în viitor, tot ție îți va reproșa că ai greșit insistând să urmeze o cale sau alta.

M-a pus serios pe gânduri și ca de obicei am căutat repere și în copilăria mea. Nu am fost forțată să aleg un domeniu sau altul, unele alegeri le-am făcut singură matur sau imatur.

Unora le trebuie mai mult să își găsească drumul în viață, adevăratul drum, vocația, acea muncă plăcută ce nu te obosește sau cel puțin nu te epuizează. Având posibilități reduse sau susținere insuficientă oscilezi și pierzi ani prețioși pregătindu-te, vorba vine, pentru un domeniu în care nu o să profesezi niciodată! E trist pentru mulți dintre noi care avem diplome de colecție, bune de admirat. Poate o să ne folosească odată. Și poate nu a fost totul în zadar: în anii aceia de școală ai cunoscut oameni noi, ți-ai dezvoltat alte abilități. Nimic din ce înveți nu e în zadar.

Așa că nu mă mir și nu consider fițe atunci când părinții aleg să urmeze pedagogiile Waldorf sau Montessori. Diferă mult de educația tradițională. Nici pe cei cu homeschooling nu îi condamn- îi respect că își iau așa responsabilitate uriașă. Nu știu dacă aș putea. Până vine timpul integrării puilor mei în colectivitate, mă pun cu burta pe carte și încerc să găsesc soluția ideală pentru ei, pentru noi toți.

Trebuie să treci prin multe ca să ajungi la maturitatea de a nu condamna alegerile celorlalți. Rare sunt cazurile în care părinților nu le pasă de copii. Începând de la îngrijire, alăptat, educație, alimentație, sunt convinsă că fiecare părinte se străduiește să ofere ce e mai bun. Așa că degeaba vii tu din exterior, necunoscându-le problemele și concepțiile să îi arăți cu degetul ca exemplu de neurmat. Pentru alții poate tu ești ciudatul. Amintiți-vă înainte de a fi părinți cum gândeați și ce planuri mărețe vă făceați pentru atunci când o să aveți copiii voștrii. Mi se părea absurd să văd un copil peste un an alăptat-am ajuns să alăptez în tandem. Mi se părea inadmisibil să îți lași copilul să facă o criza în public sau să se întindă pe jos și să urle că vrea o jucărie- acum mi se pare firesc. Vedeam o mamă morocănoasă care mai avea puțin până să îi tragă una toddlerului neastâmpărat și îmi ziceam că trebuie să fie dusă cu pluta! Cum să strigi la un copil? Nu încurajez violența de nici un tip, dar ți se întâmplă. Mai ales dacă nu mai știi de câțiva ani cum e să dormi o noapte întreagă sau ce e aia liniște. Am o mulțime de gânduri și idei, însă mă opresc și vă spun doar: faceți alegerile care vi se potrivesc, încercați să nu îi judecați pe alții pentru ale lor și mai ales creșteți copiii astfel încât să fie capabili să ia decizii proprii pe care să nu le regrete ulterior! Să își asume greșelile și responsabilitățile – e un lucru foarte important!

Nu sunt perfectă, nici nu o să fiu vreodată, însă mă străduiesc zi de zi și încerc să dau sfaturi acolo unde simt că sunt dorite – altfel mă lupt cu morile de vânt! Cel mai greu e când vin cu sfaturi de alăptare și lupt cu două bunici, un doctor, două mătuși și trei vecine! N-am nici o șansă!

Written by Ioana

Leave a Comment