images

*sursa foto goodtoknow.co.uk

La polul opus celor care ”n-au lapte” – a se citi lipsă de informare, se află ”mamele eroine”, ”perfectele” admirate și stigmatizate în același timp.

Fiecare categorie dintre cele de mai sus, se confruntă cu o multime de piedici, frustrări – toate provenite despre percepția celor din jur. Cele care nu alăptează și au dat supliment, să nu credeți că se simt bine citind zi de zi cât de grozave sunt celelalte, iar asta le dă un sentiment groaznic de inferioritate (nu în toate cazurile). Eu le înţeleg deoarece era cât pe ce să fac parte din categoria lor din cauza informaţiilor contradictorii primite în maternitate. Noroc că în 2 zile, furia laptelui şi-a spus cuvântul şi puteam alăpta lejer toţi bebeluşii de pe secţie. Am scos greu suplimentul şi am învăţat în câteva zile să alăptez corect.

Am alăptat 6 luni exclusiv, apoi am început diversificarea. Copilul cel mare nu a fost niciodată fan mâncare, nu e nici acum la vârsta de aproape 5 ani…Ok, cine să fi fost de vină? Alăptatul în concepţia binevoitorilor şi sfătuitorilor. Şi eu aveam dubii, asta până am avut fetiţa care a beneficiat şi ea 6 luni de alăptare exclusivă şi în total 2 ani şi o lună. Ei, fata mea mănâncă de mă sperii!

Când băiatul avea un an şi o lună, am rămas însărcinată şi bineînţeles presiunile de a-l înţărca au început să curgă. Şi eu am vrut să îl înţarc neştiind că alăptatul în sarcină nu reprezintă nici un pericol. Am cumpărat lapte praf şi am încercat să îi dau. Ghinion! Nici nu a vrut să audă! Plângea neconsolat şi refuza mâncarea, apa, tot! Mai alesc că era în plină erupţie dentara. Atunci am decis: mor sau trăiesc, alăptez mai departe! Am aflat de existenţa grupului secret al mamelor care alăptează în tandem şi cu ajutorul lor, totul a fost mai bine şi mai uşor.

Sarcina a decurs normal, lapte era puţin, însă copilul nu s-a lăsat aşa uşor! A supt şi în gol până la apariţia colostrului.

Micuţa a venit chiar cu două zile după termen, frumoasă şi sănătoasă! Frăţiorul ne vizita la spital, de unde venea ca un pepenaş, sătul de lapte. Cu el am avut noroc să scap de furia laptelui (dacă găsiţi articolul meu mai vechi, citiţi despre problemele care le-am avut cu axilele umflate şi hipergalactoreea).

La revenirea acasă nu am avut probleme să nu o accepte pe surioară alături de el la sân. Slavă Domnului, am avut lapte din belşug pentru amândoi! (Ştiţi că cu cât stimulezi, cu atât sânul produce mai mult).

Şi uite aşa am alăptat eu 2 ani şi o lună în tandem, 4 în total. Au ieşit sub supravegherea mea 40 de dinţi, am calmat supărări, foame, sete, am depăşit cu bine varicelă, enterocolită şi multe viroze! Oare de câte ori trebuia să ne internăm în spital dacă nu alăptam? La varicelă, băiatul avea bube şi în guriţă, nici apă nu voia să bea, la deranjamente stomacale de la atâta vomă şi scaune moi – nu scăpam fără perfuzii sub nici o formă!

Cred că acestea m-au convins să continui în ciuda tuturor greutăţilor, uşor nu a fost! Mai adaug şi ambiţia mea de a-i trece cu bine iarna din primul an de colectivitate. Uite că am reuşit, dar cu ce preţ? Era cât pe ce să dau colţul! Chiar dacă m-au tocat mărunt de la familie, la doctor şi la preot – eu Batman! Alăptez!

Asta până într-o dimineaţă când m-am trezit şi a trebuit să mă ţin de mobilă să nu cad! Am avut sute de nopţi cu treziri din 30 în 30 de minute şi la un moment dat, corpul meu efectiv nu a mai rezistat! Şi am înţărcat! BRUSC!

Era coşmarul meu înţărcarea bruscă, dar am făcut-o de dragul tuturor până la urmă. Cariera mea de mamă abia a început! Ce ar fi făcut copiii dacă mie mi se întâmpla ceva grav?

Şi apoi au început remuşcările! Şi plânsetele fetei şi ale mele pe înfundate! Cred că am suferit mai mult decât ei! Baiatul a înţeles mai repede, fetiţa adormea greu şi adormeam amândouă plângând îmbrăţişate. A fost sfâşietor! Aş fi continuat cu ea, însă băiatul s-ar fi supărat. Apoi conştiinţa mea era cât de cât împăcată fiindcă 2 ani şi o lună nu e puţin…

Au trecut 10 luni de atunci şi mai glumesc cu ei uneori întrebându-i dacă vor ţiţi. Întotdeauna sar pe mine şi zic că vor. Le dau pupici, le mângâie, deci cred că nu i-am traumatizat pe cât îmi imaginam.

Mie nu mi-a venit să cred că dorm din nou o noapte întreagă! E atât de bine! Uitându-mă înapoi nu regret deciziile luate şi mă bucur că m-am oprit la timp! Analizele mele şi tonusul general nu arătau deloc bine şi încă mai am de recuperat!

Cred că orice mamă are „de tras„ într-un fel sau altul, toate credem că facem bine, poate și facem – așa cum știm și putem fiecare pentru binele și sănătatea copiilor…

Written by Ioana

Leave a Comment