fotoA doua sarcină a fost destul de grea comparativ cu prima. Faptul că aveam un puști care abia pornise în picioare și explora tot, mai ales cu capul și genunchii mi-a făcut viața grea pesemne. Toată vara mi-am petrecut-o între blocuri, că îmi era rău de la căldură să mă deplasez prea departe, plus că voiam la baie des și fugeam cu burta la gură după dumnealui strigând să aibă grijă că vine mașina. În plus eram an terminal la școală și când am realizat că mie îmi e rău mereu, țâncul nu mă lasă să mă odihnesc și eu am de pregătit o lucrare și un examen final…am crezut că dau în depresie. S-au aranjat toate (mai puțin puștiul năzbâtios): grețurile m-au mai lăsat după primul trimestru iar examenele le-am trecut cu brio.

Am avut ditamai burta cu toate că am acumulat doar 10 kg până la finalul sarcinii, așa că la mine era evident că sunt însărcinată încă de prin luna a treia. Trimestrul doi a trecut ușor și plăcut comparativ cu primul și al treilea. Pe finalul sarcinii eram ca un butoiaș – nu mai reușeam să îmi fac pedichiura încă de pe la 7 luni. Domnișoara era așezată foarte jos și îmi necăjea mereu un nerv care îmi bloca piciorul. Toddlerul din dotare nu mă menaja deloc,cu toate că mă străduisem să îi ocup timpul cu activități ceva mai statice.

Îmi era teribil de frică de naștere după prima experiență și cu toate astea am ales să nasc în același spital. Am analizat consecințele unei deplasări la o maternitate privată (la noi în oraș nu există) și după discuțiile cu alte mămici am abandonat ideea: riscam să nasc pe drum. A doua naștere în general se desfășoară mult mai repede și în plus nu știi niciodată în ce moment trebuie să iei bagajul și să pleci. Ce aș fi făcut cu copilul? Să îl iau cu mine? Să îl duc precipitată noaptea prin vecini? Exclus! Plus că eram îngrijorată de cele câteva zile cât aveam să lipsesc de acasă, îmi doream să mă poată vizita la spital.

Am avut parte de două travalii false greu de recunoscut chiar dacă mai născusem odată. Când am intrat în adevăratul travaliu am vrut să rămân acasă chiar dacă eram cu termenul depășit, crezând că mititica din burtă e din nou pusă pe șotii, așa că din momentul în care am intrat în sala de travaliu și până a venit prințesa a durat mai puțin de o oră.

De data asta mi-am jurat că nu mai las pe nimenea să se joace cu sentimentele și sănătatea mea și a bebelușei: am deschis ochii bine când mi-am ales medicul, un medic tânăr, empatic, pro naștere naturală și foarte priceput. Medicul de familie a avut grijă de mine și m-a văzut lunar, moașa am taiat-o de pe listă din start din moment ce mi-a promis doctorul că mă asistă la naștere. Era de gardă când am născut, obosit frânt! În noaptea aceea se născuse și pe jos! Cinci fetițe au venit pe lume atunci. Moașa de gardă îmi era cunoscută din poveștile mămicilor- profesionistă, dar cu buzunarul cam lărguț. Mi-am făcut datoria, că doar nu era să risc din încăpățânare și nu mi-a părut rău: e unsă cu toate alifiile! M-a ajutat până și faptul că mi-a zis că mai tare de atât nu mă va durea când mai aveam puțin până la dilatație maximă și că oxitocina de care nu uitam să îi amintesc doctorului că nu o vreau sub nici un chip nu o să îmi pună decât să mă ajute la expulzie. Chiar dacă nu o fi fost așa, psihic afirmațiile și-au făcut treaba. Cu moralul stăteam bine, mă rugam între două contracții, mai glumeam cu doctorul, mai povesteam cu moașa…La expulzie a fost puțin dificil pentru că domnița mea se încăpățânase să nu pornească pe canalul de naștere.

Nu speram să am parte de îmbrățișările iubitei mele fiice în primele secunde de viață, dar uite că minuni se întâmplă și am avut parte de cea mai dulce îmbrățișare din toată viața mea, chiar dacă a durat câteva momente! Am plâns de fericire ținându-mi prețiosul odor pe piept și număram picătruile perfuziei care nu se mai termina să ne putem drăgăli în voie.

Am stat despărțite vreo trei ore- o eternitate pentru mine. Normal că a venit ghiftuită de lapte praf la mine în salon, dar a fost primul și ultimul. Te miros și asistentele că nu ești la prima ”abatere” așa că nu am avut parte de insistențe cu completare de lapte praf sau să se atingă careva de sânii mei să vadă dacă ”am lapte”. Urăsc expresia asta!

Personalul, același aproape ca în urmă cu doi ani nu mi-a ridicat probleme. Singura care a îndrăznit să îmi tulbure liniștea a fost pusă repede la punct (vai ce injecții mi-a făcut apoi!) Tocmai ce îmi luaseră perfuziile după naștere și mă odihneam în așteptarea fetei când a intrat ca o vijelie: ”Tu, n-ai haine să te schimbi? Ia treci și pune o cămașă curată pe tine că ești plină de sânge! ” Stai femeie să îmi trag sufletul că doar ce am născut și apoi mă tot schimb! Doar e spital, nu parada modei aici.

M-am vindecat în mare parte de traumele primei nașteri. Experiența și grija cu care mi-am ales medicul au făcut diferența. În concluzie se poate naște natural și într-o maternitate de stat și fără să ai nevoie de psihoterapie apoi.

 

Written by Ioana

Leave a Comment