Am rămas însărcinatimages-4ă când C avea un an și două luni. Am observat chiar înainte de a face testul de sarcină că ceva e în neregula cu lactația- era lăptic tot mai puțin, copilul era din ce în ce mai agitat. Se trezea de 6-7 ori pe noapte și butona disperat în încercarea de a crește lactația. Am început să citesc despre alaptarea în timpul sarcinii și să întreb pe grupurile de alăptare pe care eram membră. Am fost direcționată spre un grup cu mămici în situația mea care m-au încurajat și susținut în toată perioada asta. Fară ajutorul lor nu aș fi reușit și le mulțumesc pe această cale.

Sfaturile binevoitoare ale apropiaților nu s-au lăsat așteptate: întarcă-l! nu mai e bun laptele, bebe din burtică o să aibă de suferit, îți imbolnăvești copiii, ești inconștientă etc. Oscilam. M-am dus la magazin și am cumpărat o cutie cu lapte praf. (Ce bună-e ciocolata de casă!) Nu a vrut nici macar să îl guste, apoi dupa îndelungi insistențe l-a gustat și l-a scuipat ( am gustat și eu-grețos!) Am început să îi explic că țiți nu mai are lapte, că pe mami o doare ( e un disconfort maxim să alaptezi în sarcină), ca o să ii dau apa, lapte de vaca etc. L-am adormit la sân cu gândul ca atunci cand se trezește să nu îi mai dau. S-a trezit în puterea noptii și a început să plângă…nu voiam să cedez. A fost prima oara cand l-am lăsat să plângă…l-am luat în brațe- urla și mai tare. Dupa 20 de minute în care am încercat să îl liniștesc altfel m-am decis: mor sau trăiesc, alaptez în continuare! Și am continuat.

În primul trimestru eram somnoroasă și aveam in permanenta o stare de slăbiciune și de rau. Trezirile dese și faptul că era în plin proces de erupție al caninilor, mă terminau. Dar cel mai greu făceam față presiunilor din partea familiei și cunoscuților. A durat mult până am învâțat să ii ignor. Până și mama care mereu m-a susținut era sceptică de data asta, nu pentru că nu ar fi avut încredere în judecata mea de mama, ci pentru că tot copilul ei sunt pentru ea și nu ar fi vrut să mă vadă demineralizată, cheală, știrbă etc. Nu se întâmplă asta- sunt bine sănătoasă. Corpul știe ce are de făcut, nu mai produce atât de mult lapte. Primul servit de data asta e bebe din burtică, apoi lăptic pentru celălalt dacă mai are resurse. Cunosc mame cărora nu le-a scăzut lactația pe perioada sarcinii (în general mamelor cu copii mai mici decât era al meu la momentul acela)

A trecut și primul trimestru de sarcină și odată cu el și stările mele de rau. Copilul se resemnase că nu prea mai are cu ce se hrăni din titi și începuse să mănânce foarte bine. Pe la 23 de saptămâni a venit mult așteptatul colostru iar sensibilitatea sânilor s-a diminuat din acel moment. Lapte și miere totul până în ultimul trimestru : copilul și-a făcut o imunitate de invidiat, pe mine nu mă mai deranja suptul lui, burtica nu era foarte mare – a fost cea mai frumoasă perioadă din sarcină! Afara se facuse rece și stăteam mai mult în casă cuibariți unul în brațele celuilalt, cântam cântecele, ne jucam…(la ascunsa nu mai eram bună, că mă deconspira burta).

A venit și ultimul trimestru cu neplăcerile specifice: burtoi, ture la toaletă noaptea, dureri. Nu mai puteam țopăi cu el prin casă, îmi venea doar să stau tolanită pe canapea toată ziua. A fost perioada în care am cam abuzat de tv și desene pe youtube. Din fericire nu a stat niciodata fară mine nici nu s-a jucat în altă cameră așa că mereu îi explicam ce vede acolo. Am alăptat pâna înainte de a pleca la maternitate și nu regret nici o secundă – bebelușa s-a nascut natural, la termen, sănătoasă și frumoasă. Și nu sunt un caz fericit și singular: sutele de mămici aflate în situația mea au avut parte de bebeluși sănătoși, aduși pe lume la termen.

Written by Ioana

Leave a Comment