tabel-diversificare1

Diversificarea mi se părea un monstru la primul copil. Pur și simplu aveam coșmaruri când mă gândeam că puiul meu s-ar putea îneca cu ceva și eu nu aș ști cum să îl ajut. Citisem despre autodiversificare și observasem că majoritatea mamelor care ”se respectă” au ales autodiversificarea. Buuun! Citind și răscitind am ajuns la concluzia (proprie) că nu e decât un trend și dorința mamelor de a lăsa cât mai mult la latitudinea copilului ce bagă în gură. Am înțeles că vreți să creșteți oameni capabili să ia propriile decizii, tot respectul! Eu am zis că îi ajunge dacă îl las după ce are mai mulți dințisori să facă asta.

Principalele motive pentru care am ales diversificarea clasică au fost teama de înec (chiar dacă am participat la un curs de prim ajutor și citisem articole despre reflexul natural al bebelușului de a scoate o bucată pe care nu o poate înghiți (reflexul gag) și faptul că nu consider stomăcelul lor pregătit atât de devreme să digere bucăți.

Nu am exagerat cu pasatul alimentelor, nici nu mi-am petrecut ore în bucătărie. Mai greu era până decideam ce să îi mai fac de mâncare. Undeva pe la 9-10 luni C mesteca mâncarea, eu eram mai relaxată și am început să îi ofer și bucăți tocmai bune de ținut în mână și ronțăit.Slavă Domnului, nu am avut evenimente neplăcute.

La al doilea copil am mers din nou pe diversificarea clasică. Singura diferență e că am fost mult mai relaxată încă de la prima linguriță. Aaaa, și clar – nu am avut așteptări. Îmi imaginam ca proaspătă mamă că înlocuiesc o masă, apoi două, apoi pe toate trei. Ce glumă bună! Când dragul meu drag sugea uneori din jumate în jumate de oră, care era masa care o înlocuiam?

Îmi e foarte clar că laptele matern e baza până la un an (cel puțin) și că bebelușii se familiarizează în acest timp cu mâncarea solidă, de mâncat mai puțin.

Cel puțin la bebelușii alăptați nu prea mi s-a întâmplat să aud vreo mămică spunând că ar fi mâncăcios (de solide). Au și de ce să facă mofturi – laptele matern e alimentul perfect pentru ei.

Cât despre a-i oferi posibilitatea copilului să aleagă ce să facă, eu le-am dat mereu ocazia în funcție de vârstă. Și atunci când cumpăram o zornăitoare îi puneam vreo 5 în față să își aleagă, altfel riscam să mă joc eu cu ele. Nu e o tragedie dacă un bebeluș mănâncă mâncarea pe care i-o oferă mami cu lingurița câteva luni fără alternative.

Recomand mămicilor aflate la primul copil, pentru a reduce anxietatea provocată de începerea diversificării și nu numai, ca orice metodă li se pare potrivită pentru puiul lor – diversificare clasică sau autodiversificare, să se documenteze temeinic asupra alimentelor oferite, în special la vârste fragede. Introducerea mult prea devreme a unor alimente nerecomandate pentru categoria respectivă de vârstă poate avea multiple neplăceri, în principal alergii și intoleranțe la anumite substanțe. Să vă dau un singur exemplu: banalul cartof! În majoritatea schemelor de diversificare îl găsești recomandat de la 6 luni. Însă puțină lume știe că amidonul se digeră doar în prezența unei cantități suficiente de pitalină în salivă. Pitalina apare odată cu primii dinți, iar cantitatea ei crește proporțional cu apariția dințiilor. Așadar se recomandă ca legumele ce conțin amidon să fie introduse în alimentația copiilor abia după apariția primilor dinți.

Despre introducerea sării și zahărului în alimentația copiilor o să revin într-un articol viitor. Să calmăm mătușa sau vecina simpatică ce își face griji că puiul nostru mănâncă mâncare fără gust!

Până atunci, documentare temeinică (fără măr ras cu biscuiți vă rog – nu de altceva, dar când ne-au diversificat pe noi mamele nu conțineau biscuiții metabisulfit de sodiu) și vă recomand, dacă aveți posibilitatea, să urmați un curs de prim ajutor – o să vă ajute mult în caz de nevoie!

Written by Ioana

Leave a Comment