91ilu2jvznl-_sl1500_

Când ai doi copii de sexe și vârste diferite, trebuie să fii un adevărat maestru să îi împaci și să îi tratezi în mod egal. Teoretic, înainte de a apărea al doilea în viața ta ți se pare floare la ureche: da, o să îi iubesc la fel, îți zici, practic e imposibil: au nevoi diferite, au sentimente diferite, niveluri de dezvoltare diferite. Îi iubești la fel poate, însă modul în care le-o arăți și modul tău de interacțiune cu ei, de multe ori spune altceva privit prin ochișorii lor.

Atunci când pe termen lung scapi situația de sub control, încurajezi competiția între frați, care naște resentimente și amintiri mai puțin plăcute. Lucrez din greu să țin frâiele problemei, studiindu-i pe ei în primul rând. Cărțile de parrenting te ajută, îți deschid orizonturi, sfaturile celorlați la fel, însă cele mai mari șanse de reușită le ai îmbinând toate cunoștințele și experiențele tale cu analiza cât mai profundă a suflețelelor mici din fața ta.

Un anumit grad de rivalitate și competiție pentru câștigarea atenției părinților e normal: ei vor să se asigure mereu că îi iubești, că ești acolo pentru ei, că le îndeplinești nevoile și nu pot înțelege la nesfârșit cei mari că bebelușul e pe primul loc. Asta o văd ca pe o lipsă de dragoste din partea ta. Simt cât de mici ar fi în cazul în care îl favorizezi pe celălalt mereu.

Am greșit având așteptări prea mari de la Cătă atunci când s-a născut Ecaterina, așteptând să înțeleagă că ea nu e decât un bebeluș total dependent de mine și de multe ori am uitat că e și el mic, chiar dacă e cel mare. Acum, la aproape un an de când o avem pe mica, mă strigă și mă trimite la ea când o aude că s-a trezit, se bucură (chiar dacă a dormit maxim o oră) că mica parteneră de joacă și-a făcut siesta și s-a întors lângă el.

Cel mai mult observ cât se iubesc atunci când stau despărțiți. În ultima perioadă s-a întâmplat rar și pentru puțin timp. Sar în sus de fericire chiar și după câteva ore în care nu s-au văzut! Se pupă, chiuie și își arată dragostea și bucuria revederii fiecare cum poate.

Abia aștept să înceapă și micuța să spună propoziții sau măcar ”scuze” și ”te rog”. Pentru Cătă sunt cuvinte magice pe care le folosește de câteva luni fără să îi reamintesc. Puterea exemplului! Când îl lovește mica din greșeală sau că vrea să vadă cum sună un obiect în capul lui e tare greu să îl fac să înțeleagă că nu vrea de fapt să îl rănească, ci că e un bebeluș care nu face lucrurile astea din răutate. Îmi cer eu scuze în numele ei, spunându-i că atunci când va învăța, își va cere ea. O pupă și o iartă de fiecare dată. Chiar și atunci când o lovește el sau o face să plângă smulgându-i jucăriile din mână, realizează cât de tare a afectat-o și într-un final o pupă și se împacă. Și ei îi trece, dar mai greu decât lui.

Pe lângă atenție și satisfacerea nevoilor la timp, lucrurile materiale pe care le primesc, le dau copiilor impresia că sunt valorizați. Cadourile cu sau fără ocazii speciale, mai ales jucăriile curg, în special în perioada asta. Și să vedeți ce melodramă am trăit când am probat rochițele cumpărate pentru Crăciun! Plânsete și suspine de la Cătă! Vrea și el rochie! Vrea și el bentiță! Bluza cu ren nu e bună, nici aia cu Mickey. Rochieee! Era cât pe ce să-l îmbrac după vreo jumate de oră de spectacol! A cedat într-un final și s-a mulțumit cu hainele lui. Na! Explică-i mami diferența dintre femei și bărbați la vârsta asta și faptul că social nu e bine văzut un băiat/bărbat îmbrăcat cu rochie…fără a folosi cuvântul ”rușine” sau expresia ”râde lumea de tine”.

Adevărul e că fetei i-am luat mai multe haine, lui i-am luat mai multe jucării, în ideea că îi vor rămâne ei oricum (cele care scapă întregi). Jucării special pentru ea cred că pot să număr pe degete câte am cumpărat – aveam oricum suficiente de la frățior, multe unisex. Niciodată nu l-am oprit pe Cătă să se joace cu o păpușă sau pe Ecaterina să se joace cu mașini pe principiul că nu se cade. I-am menționat lui eventual (pentru cultura generală) că fetele preferă păpușile și se joacă cu ele mai mult. Se întâmpla să avem conflicte de genul ”e a mea-ba a mea” pe afară cu fetele și am fost nevoită să îi clarific niște aspecte ca să înțeleagă de unde vine expresia binevoitorilor atoateștiutori ”ești băiat, tu nu te joci cu păpuși”.

Și azi a culminat cu o criză de gelozie când toată lumea a admirat-o pe mica ce bine îi stă cu rochița roșie. Cine s-a uitat la bluza lui cu ren sau la cămașa gri? Toată ziua am pupat și drăgălit la el să îl reasigur de dragostea mea. Obligatoriu mă mai bag la studiu să văd cum reușesc eu să îl fac să înțeleagă la vârsta asta…și data viitoare nu mă mai las dusă de val și dacă tot îmi trebuie asortat cu fică-mea, cumpăr și bărbaților ceva la fel!

Aaaa! Și să nu uit! La clasica întrebare: ”Pe cine iubești mai mult? Pe mami, sau pe tati?” El răspunde hotărât: pe Ecaterina!

Written by Ioana

    Un comentariu

  1. Carmen ianuarie 20, 2017 at 4:14 pm Răspunde

    Ce dragut! Ma bucur ca te-am descoperit! Si eu am doi, dar fata e mai mare. Greul urmează, stai sa mai crească fetita!

Leave a Comment