Escapadele în natură sunt mereu prilej de bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Lucrurile simple și curate îți încarcă mereu bateriile.

Revin cu drag în locurile în care am copilărit și redevin copil alături de copiii mei. Cum eram eu copil? Eram as la cățărat în copaci, la sărit gardul, la rostogolit din vârful pantei (de pe coastă, cum îi spune la noi) și la tot felul de activități din astea copilărești dar care implică energie maximă. Nu era zi să nu îmi înoiesc colecția de cucuie, julituri sau spini în degete. Din punctul ăsta de vedere am avut o copilărie grozavă! Nici nu știu cum să mă descriu: sora mea îmi spunea „omul extremelor”. Eram băiețoasă și bătăioasă, vitezomană, mereu cu pantalonii rupți în genunchi și în dos de la cățărat și alergat, dar și mare iubitoare de natură, flori, animale…și m-am jucat până târziu cu păpușile! Îmi amintesc cum mergeam la croitoreasa din sat să o rog să îmi dea bucăți de material să fac rochii păpușilor și când îi mulțumeam replica ei era „să crești mare-să nu-ți mai trebuiască!”

Am făcut năzdrăvănii mereu. Nu îmi amintesc să fi mers undeva în ritm normal: viteza mă caracteriza. Eram mereu cu ceasul pe mână încercând să îmi bat propriul record la mersul până la bunici, la magazin sau la școală. Dacă aveai nevoie de pâine în 6 minute eram omul ideal! Un om „normal” făcea cel puțin o jumătate de oră până la magazin și înapoi.Așa că mă uit la copilul meu cu un ochi critic și cu celălalt îngăduitor când văd că nu stă într-un loc nici două secunde, sau când îl urc pe cântar și văd că nu se mișcă acul. Eu abia am reușit să mă înscriu în clasa I din cauză că nu aveam numărul de kilograme care trebuia.

Animalele le-am iubit mereu, în special pisicile! Se transmite pe linie maternă, e clar! Străbunica, bunicul, mama, eu, copilul meu- toți iubitori de blănoase! Mă arde acum un articol la care am ceva mai mult de lucru- despre lapte. Sunt convinsă că eu am băut cel mai bun lapte din lume! Vaca nu era doar hrănită și dusă la apă! Era și pupată și îmbrățișată! Sunt convinsă că dacă animalul din mine nu era mai puternic deveneam vegetariană…

Mereu ne certa tata pe mine și pe mama că abia l-au răpus pe bietul porc înaintea Crăciunului. Eu și mama eram în casă cu radioul dat la maxim și cu lacrimi de crocodil când se întâmpla atrocitatea, dar , na! Și carnea ne-a plăcut mereu!

Îmi aduc aminte cum eram singură acasă și a furat uliul o găină din curte. Am alergat și am strigat după el și a scăpat-o din gheare. Biata găină nu mai avea șanse de supraviețuire la cum arăta, dar aș fi putut să îi curm mai repede suferința și să pot face o supă din ea dacă n-aș fi plâns o jumătate de oră cu găina într-o mână și toporul în cealaltă…

Las amintirile astea comico-tragice, să nu îmi/vă stric buna-dispoziție. Oricum, viața la țară implică aspecte de genul acesta. Prefer pentru educația și distracția copiilor mei, pe viitor experiențe cât mai departe de zgomotul orașului, sau măcar în vacanțe să dăm o fugă la aer curat, apă rece, iarbă verde!

Ne-am bucurat pe deplin de câteva zile de toamnă târzie, prilej cu care ne-am plimbat cu calul vecinilor, am văzut cum mulge bunica vaca, am admirat vițelul, câinele, găinile și am zmotocit-o pe Margareta (pisica). Am văzut mușuroaie de cârtiță și bineînțeles am adăugat explicațiile de rigoare, că doar am început cu „de ce-urile”, am cules ciuperci (sunt drăguțe cele din cărți sau de pe raftul supermarketului, dar parcă să le culegi din pădure e și mai bine). Îmi crește inima  când descoperă lucruri noi și interesante și le văd acea strălucire și încântare în ochișorii curioși.

Dacă reușești să te desprinzi din lumea ta încărcată, sobră și stresată de adult, e minunat să redevii copil alături de copiii tăi!

Written by Ioana

Leave a Comment