medicamente_4Automedicația e un lucru obișnuit la români. Marketingul farmaceutic încurajează asta din plin fără a uita să precizeze ca paravan „adresa-ți-vă medicului sau farmacistului”.

Ne-am obișnuit să ne tratăm după ureche fără a mai pierde timp prin sălile de așteptare ale medicilor și fără a efectua analize în prealabil. E comod într-adevăr, dar ce riscant! Mai ales când e vorba de un copil! Nu vreau să deschid cutia Pandorei și să arăt cu degetul medici dezinteresați care sar cu antibioticul pentru orice, vreau să cred că încet, încet renunță la acest obicei periculos.

Dacă vecina a luat medicamentul x nu înseamnă că și ție îți face bine – organismele nu răspund la fel la același tratament și sunt o multitudine de factori care trebuie luați în considerare și pe care numai un medic bun îi poate pune în balanță. Să nu credeți că dacă mă doare capul fug la medic sau îmi fac analize de sânge. Sau să nu credeți că eu nu am intrat în farmacie ca în alimentară. Am fost crescută în aceeași cultură. M-am responsabilizat de când sunt mamă și mai am și norocul să fiu în evidențele unui medic bun. Copilașii sunt fragili și e nevoie de o deosebită atenție în îngrijirea lor atunci când au o problemă de sănătate. Mai ales dacă e vorba de un bebeluș mă feresc să ofer sfaturi despre cum îi poți trata o anumită afecțiune. E foarte periculos și obiceiul oferirii ceaiului la bebeluși. În primul rând, ceaiul se oferă doar într-o afecțiune, nu de sete. În al doilea rând îi umplii stomăcelul bebelui cu calorii goale sau mai grav, cu zahăr, iar cel mai important, unele ceaiuri prin conținutul lor de taninuri împiedică absorția fierului în organism.

Antibioticul NU se administrează în cazul unei înfecții virale. Nu are efect asupra virușilor. Este creat să inhibe sau să elimine infecțiile bacteriene. Reușim doar să ne dezechilibrăm flora intestinală și să șubrezim capacitatea de apărare și răspuns ale organismului în cazul în care chiar avem o problemă serioasă de sănătate.Plus dureri de stomac și alte daune pe care le mai fac organismului nostru.

Când au fost răciți copiii am încercat în primă fază cu remedii naturiste și/sau cât mai neinvazive. Tusea îi trece lui C cel mai bine cu ceai de ceapa și miere. Nasul îl poți desfunda și cu apă de mare sau ulei esențial de eucalipt adăugat în cada de baie, temperatura o poți ține sub control și cu cartof ras aplicat la tălpi. În cazul în care starea copilului se deteriorează, abia atunci dau fuga la medic și iau în calcul tratamentul alopat. Nici măcar tratamentele naturiste nu le administrez pentru prima dată fără să fi discutat cu medicul inițial. Unele plante medicinale pot fi foarte periculoase dacă nu se respectă dozajul și situația particulară a pacientului.

Nu am nici cea mai mică intenție de a judeca, doar de a atrage atenția. O mamă ar face orice pentru copilul ei, îi dorește binele, se străduiește să îi ofere ce e mai bun. Greșelile vin din lipsa de informare și din încrederea prea mare în instinctul de mamă. Există instinctul de mamă și își face datoria în multe situații, dar atunci la ce s-a mai inventat meseria de medic?

Written by Ioana

    Un comentariu

  1. Anamaria martie 12, 2017 at 4:30 pm Răspunde

    Pana sa am copiii eram pro medicină alopată cu tot cu oferea ea. Acum insa am început să citesc mai mult (momentan în scop preventiv). Cred ca trebuie sa fim foarte atent la ce alegeri facem pentru copiii noștri.

Leave a Comment