Astazi am participat la Simpozionul Național de Martirologie: Elitele intelectuale în fața opresiunii comuniste, organizat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Am ajuns pe final, însă am învățat ceea ce aveam de învățat ajungând aici, lucruri necesare sufletului meu, emoții provenite din cunoștințe oarecum noi și neaprofundate. Aveam cunoștințe vagi despre perioada comunistă de dinainte de 1950, însă nu am spus ”nu” oportunității de a asculta, a cunoaște și a lua contact cu supraviețuitorii ce au fost încarcerați și torturați în perioada aceea ca urmare a refuzului jocurilor murdare are comuniștilor.

L-am cunoscut pe domnul Tache Rodas – supraviețuitor a 17  ani de detenție și chinuri inimaginabile în închisorile din Tărgșor, Canal, Pitești, Văcărești, Jilava, Alba Iulia, Brașov, Ploiești, Aiud și Gherla pentru refuzul de a-și trăda dreapta credință în Dumnezeu și refuzul de a intra în rândul turnătorilor și a deveni la rândul său călău pentru colegii de suferință.

Mai jos o să vă redau pe scurt povestea anilor de detenție, în urma studiului articolelor care s-au scris pe această temă de-a lungul vremii:

Constantin (Tache) Rodas a fost arestat pentru prima oară în 1942 la varsta de 17 ani, pe vremea când era elev. Motivul a fost aparteneța la Frățiile de Cruce (organizații de tineret ale Mișcării Legionare, format din elevi, studenți și tineri care erau educați în spiritul național și ortodox, scopul suprem fiind acela de a crea buni ostași ai României de mâine).

În tot acest timp, încercările de a-l determina să spună lucruri neadevărate despre famila sa, de a-și turna colegii de celulă și de a înceta mărturisirea lui Hristos, au fost zadarnice – iar chinurile la care a fost supus, greu de imaginat și povestit datorită brutalității ieșite din comun. Înfometat, umilit și bătut crunt, s-a opus vehemet respingând ”reeducarea” și întărâtând tiranii și mai mult împotriva lui, Tache Rodas a avut mereu ca sprijin pe Maica Domnului căreia se ruga neîncetat pentru a putea răbda chinurile. Era călcat în picioare, bătut cu funia udă, încât dacă îl priveai – nu semănă a om, era compet desfigurat!

În zilele de sărbătoare importante pentru creștini, erau cu toții obligați să facă blasfemie primind bătăi și mai crunte spre satisfacția asupritorilor.

Experimentul Pitești a fost cea mai groaznică experiență pentru mii de deținuți nevinovați:  scopul lui era ”reeducarea” pentru lepădarea convingerilor politice și religioase și alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Esența metodei era de a transforma victimele în călăi și a-i determina pe aceștia din urmă să obțină informații importante pentru scopul partidului.

Nea Tache Rodas, povestește o minune care i s-a întâmplat în timp ce era la Poarta Albă:

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Așteptam la ieșire din aulă, după încheierea simpozionului și am văzut un om în căruciorul cu rotile. Venea în direcția mea ajutat de susținători. Nu știam cine este și dintr-o dată vederea lui mi-a stârnit atâta bucurie, atâta dragoste: emana atâta energie pozitivă! Timidă, am zâmbit și am așteptat să se apropie spunându-i ”Mă bucur mult să vă cunosc”. Atunci, mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o! Se comporta aidoma unui copil fericit de mulțimea din jurul lui și ne privea cu atâta dragoste și bunăvoință!

Am coborât la parter însă întrebarea nu îmi dădea pace: ”Cine este bunicul ăla atât de frumos? ” Ce secrete ascunde omul acesta bun ca pâinea caldă? Reţineţi, am ajuns pe final şi nu ştiam despre cine este vorba! Am aflat apoi de la o doamnă care participase la simpozion povestea uluitoare de viaţă: 94 de ani, atâtea dureri şi suferinţe! L-am revăzut din nou şi l-am rugat să îmi permită să mă fotografiez alături de dumnealui. Nea Tache nu mai aude bine în urma loviturilor primite, are un aparat auditiv cu ajutorul căruia reuşeşte să audă cu ajutorul unei singure urechi, are coastele fracturate ce nu au mai reuşit să se sudeze, craniul plin cu fisuri – întreg corpul lui poartă amintirea rănilor şi a bătăilor crunte administrate pe toată perioada detenţiei. Însă toate aceste atrocităţi nu i-au alterat bunătatea sufletului, iubirea ce o poartă oamenilor, zâmbetul curat şi ochii strălucitori!

Lecţia de viaţă pe care ţi-o dă nea Tache, este extrem de valoroasă: a iertat tot, el iubeşte pe toată lumea şi se bucură de viaţă şi de pavăza Maicii Domnului mereu, ceea ce sfătuieşte pe tot bunul creştin care îi iese în cale! Un exemplu de om drept, blând şi credincios – să ne trăiţi, nea Tache!

Written by Ioana

Leave a Comment