Ca și proaspeți căsătoriți sunt sigură că deja sunteți sătui de întrebarea asta, oriunde mergi (Doamne ferește de vreo nuntă sau botez în familie), ești bombardat cu întrebarea mai mult sau mai puțin impertinent adresată: ”Voi când aveți de gând să faceți un bebe? ”Puteți să vă imaginați cam de câte ori am auzit-o noi până a apărut primul copil în 6 ani…Asta după ce te-au bătut la cap cu ”Pe când nunta?”

Românul are așa un soi de curiozitate înnascută, în special atunci când se bagă unde nu îi fierbe oala. Și le știe pe toate! Și e primul la dat sfaturi! Chiar dacă are experiență, chiar dacă nu are. Eu cu judecatul altora am pațit-o și nici nu mai pun întrebări de genul ăsta. Buuun…a venit și bebe. Trece o lună, două și încep iar ”Un frățior când îi faceți?” Ho, cucoană, că nu-s mașină de făcut copii! Stai să-mi revin. Vine și al doilea bebe. De aici sfaturile sunt împărțite: ”Să îți legi neapărat trompele, să îți pui sterilet, gata, îți ajunge!” sau ”Pe al treilea îl mai faceți?”. Exasperante întrebările și sfaturile astea! Ca să nu mai zic în legătură cu creșterea copilului câte primești apoi. Toată lumea e expertă în alăptat, în parenting, numai tu nu știi nimic și dacă îndrăznești să le-o tai din scurt spunându-le că te-ai documentat și o să faci într-un anume fel repede te acuză că îți crești copilul din cărți…La mine a fost și este în felul următor: am citit și răscitit tot ce mi-a căzut în mână despre creșterea și îngrijirea copilului și am tras propriile concluzii pe care le-am adaptat la stilul nostru de viață, la posibilitățile financiare, la caracterele copiilor (contează enorm), la specificul situației. Sub nici o formă nu cred în mama perfectă, sau în părintele perfect – ne străduim, facem tot posibilul sa crească mai bine, mai frumos copiii noștrii. Mi se întâmplă să dau mai ales pe internet de ”mămici perfecte”. Să nu cazi pe gura lor dacă aud că ai dat copilului pufuleți sau că a gustat din mâncarea ta. Haide să nu fim exagerați! Cât putem să îl ferim de tentațiile lumii în care trăiește? Asta nu înseamnă să îl îndopi cu parizer și bomboane la 7-8 luni, bineînțeles.

Înainte de a avea primul copil nu eram extrem de încântată și nerăbdătoare să îl am. Îmi plăceau copiii-toate la timpul lor, îmi ziceam și când în sfârșit a apărut mi-am descoperit adevăratul scop în viață! Unul banal, o să ziceți. Da. Fericirea stă în lucruri mărunte, simple, naturale. Odată cu copilul se naște și mama. Nici nu poți să îți imaginezi de ce ești în stare, până unde poți merge pentru copiii tăi. Am înțeles într-un final și de ce ”nu le plac” unora copiii. Eu cred ca sunt puține cazuri de oameni care pur și simplu nu vor copii. Nu au reușit să aibă la momentul potrivit, poate au pierdut o sarcină, poate sunt infertili…nu știi niciodată. Haideți să nu intrăm în intimitatea oamenilor.

Mi-am dorit băiat, am simțit că o să am baiat și l-am avut – perfect! Așa cum orice mamă își vede copilul. Am zis ”Gata!Ajunge unul că e greu!” însă Dumnezeu știa mai bine decât mine de ce am nevoie și pe la un an și două luni ale băiatului am aflat că sunt însărcinată din nou. Nu știam dacă să râd sau să plâng – cred că e senzația resimțită de majoritatea mamelor.

Sarcina a fost mai grea, indispoziție, grețuri, școală, copil neastâmpărat și solicitant ca orice copil de vârsta lui. De data asta mi-am dorit fată și am avut-o! Doamne ce fericire! Îl iubesc la nebunie pe baiat, dar fetele sunt atât de dulci! Părinții de fete știu la ce ma refer.

Atenție! Bebelușii dau dependență! Mai că îmi doresc un al treilea!descarcare

Written by Ioana

Leave a Comment